miercuri, 20 noiembrie 2013

Povestea ingredientelor


Am tinut in mod deosebit ca astazi, de ziua de nastere a fiului nostru cel mai mare, Patrik, zi care in urma cu 12 ani ne-a schimbat viata intr-un mod minunat, oferindu-ne cel mai frumos dar din lume, sa-i facem un cadou un pic mai aparte, inaugurand un proiect de suflet, de care nu am avut timp sa ne ocupam pana acum, de aceea, va invitam sa ne unim fortele si sa incercam sa scriem articole cat mai captivante si interesante despre ingredientele pe care le folosim zi de zi in bucatarie, spre beneficiul cititorilor nostri si al fiecaruia dintre noi in parte!

La multi ani copilul nostru drag, iti dorim tot binele din lume!

Asa cum stim cu totii, restaurantele de top din lume nu pun accentul numai pe lista de retete unice,  deosebite pe care le folosesc in bucatarie dar si pe felul, calitatea si originea ingredientelor care compun acele retete,  fara de care succesul acestora nu este nici pe departe asigurat !

In aceasta idee, dragilor, ne-am gandit sa va propunem o noua tema de casa (ca tot sunt in mare voga la scoala), pe care va invitam cu mult drag sa o abordam lunar, impreuna, sub forma unei serii, urmand ca de fiecare data sa ne concentram atentia asupra unui ingredient, ales la inceputul fiecarei luni de blogul care isi va oferi casuta virtuala pentru desfasurarea spectacolului final.


Mai exact, fiecare dintre noi, in luna respectiva va scrie un articol pe blog, documentat cu cat mai multe informatii interesante, cunoscute sau mai putin, despre acel ingredient, astfel incat la sfarsitul lunii sa reusim sa strangem o adevarata biblioteca virtuala cu informatii foarte utile, noua tuturor si cititorilor nostri, despre acel ingredient, care va fi cu atat mai interesanta cu cat participarea voastra va fi in numar cat mai mare.
La final se poate propune si o reteta folosind ingredientul respectiv, dar fara ca acest lucru sa aiba o nota de obligativitate (cine nu are blog si doreste sa participe, poate trimite pe mail articolul spre a fi publicat la finele lunii), mult mai importanta fiind, cred eu, documentarea si participarea.

Cum vi se pare? 


Ne-am bucura din suflet sa va avem alaturi in proiectul nostru de a aduce in lumina reflectoarelor minunatele ingrediente pe care le folosim zilnic in bucatarie, ale caror proprietati ne sunt de multe ori straine si va multumim mult pentru dorinta de a rupe o picatura de timp din putinul pe care il aveti la dispozitie pentru a acorda atentie acestui proiect de suflet!



As vrea sa va propun un regulament cu putine reguli, cat mai simplu, ca sa fie cat mai usor de urmat.

1. In fiecare luna se alege un ingredient diferit (evident natural si sanatos :) ), recomandabil fiind sa incepem cu cele banale, de genul faina,  sare, ulei, otet, si asa mai departe, depre care ne propunem sa scriem cu totii, in acea luna, articole cat mai interesante, care sa scoata in evidenta ceea ce este mai putin cunoscut sau obisnuit la acel ingredient, exemplificand sau nu la final cu o reteta, care sa contina acel ingredient sau cu o succesiune de poze ale retetelor in care a fost folosit acel ingredient.

2. Postul va avea inclus undeva in text un link catre blogul nostru si unul catre blogul gazda care a ales ingredientul si care va gazdui la final de luna insiruirea postarilor tuturor sau mini biblioteca on-line si o mica explicatie a scopului in care a fost scris (povestea ingredientelor).

3. Posturile vor fi publicate pana in penultima zi a lunii in curs urmand ca in ultima zi sa poata fi publicata insiruirea postarilor si sa se aleaga urmatoarele gazde care vor propune ingredientele in continuare.

4. Cine nu are blog, poate trimite pe adresa de mail a gazdei articolul care va fi publicat impreuna cu toate celelalte postari de pe bloguri.

5. Gazdele din luna respectiva vor deschide seria postarilor in prima zi a lunii, anuntand evenimentul pe care il gazduiesc in acea luna, ingredientul aflat in lumina reflectoarelor si o scurta descriere a acestei povesti.


6. Articolele publicate anterior pe bloguri pot fi adaugate spectacolului de final de luna, cu rugamintea sa le adaugati voi in prealabil, in text undeva, link-urile explicative de la punctul 2, asa cum articolele postate in lunile succesive, referitoare la acelasi subiect vor putea fi adaugate pe parcurs, astfel incat in final scopul unei biblioteci on-line cat mai complexe, sa poata fi atins.

In speranta ca nu am uitat nimic, va dorim spor la scris (zau ca nu este chiar asa de greu cum pare la prima vedere, nu trebuie decat sa incercati!) si va asteptam cu drag in luna decembrie ( pe adresa. cordeanboc@gmail. com), postarile despre faina, Andra (www.mentasirozmarin.blogspot.com) va asteapta in luna ianuarie articolele despre sare, iar pentru luna februarie asteptam cu drag pe cineva care se ofera sa primeasca articolele despre ulei !


Ce spuneti v-am convins?






11 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Multumim frumos, te asteptam cu drag sa participi alaturi de noi!

      Ștergere
  2. imi place ideea..si cred ca voi posta ceva despre sare! daca am timp, o sa postez ceva si depre faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur din suflet, abia astept articolul tau despre faina, sarea va fi vedeta lunii ianuarie!

      Ștergere
  3. La final putem sa facem o reteta unica daca vine fiecare cu o idee buna.Bravo.

    RăspundețiȘtergere
  4. Răspunsuri
    1. Multumim frumos Adina, va invitam cu drag sa va alaturati si voi!

      Ștergere
  5. Eu !! Pick me !! Pick me pt luna februarie .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu cea mai mare placere, luna februarie si uleiul iti apartin, multumim frumos pentru interes! Detaliile le vom stabili impreuna pe mail.

      Ștergere
  6. uite aici postarea mea despre faina ( e o postare mai veche, dupa cum se vede), dar am updatat-o! sper sa fie de folos: http://www.retetelemeledragi.com/2013/01/tipuri-de-faina-fara-gluten.html

    RăspundețiȘtergere