Se afișează postările cu eticheta flan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta flan. Afișați toate postările

duminică, 17 iunie 2012

Joghurtflan cu limete






Flan.... unul din deserturile mele preferate! Combinatia cu iaurt si limeta il face perfect pentru o zi calduroasa de vara!

6 portii
  • timp de preparare 30 min.
  • sta la cuptor 45-50 min.
  • sta la rece 12 h



Avem nevoie de:
  • 250 gr. smantana de frisca
  • 200 gr. iaurt
  • 2 oua
  • 2 galbenusuri 
  • 160 gr. zahar
  • 2 pachete zahar vanilat sau echivalentul preparat in casa
  • 1 limeta



Preincalzim cuptorul la 180°C ( 160° C cu ventilatie ).
Fierbem frisca, apoi o lasam sa se raceasca si adaugam iaurtul. Batem impreuna ouale, galbenusurile, 60 gr. de zahar si zaharul vanilat si apoi le turnam peste amestecul de iaurt si frisca.
Pentru caramelul cu limeta spalam bine cu apa fierbinte limeta, o stergem cu un servet pentru a o usca, apoi o taiem in felii subtiri.
Caramelizam usor 100 gr. de zahar cu o lingura de apa ( nu trebuie sa devina brun ) dupa care adaugam si feliile de limeta si le lasam la caramelizat usor.
Punem cate o felie de limeta impreuna cu putin din zaharul caramelizat pe fundul fiecarui vas de soufle ( 6 la numar ) iar apoi turnam amestecul de smantana-oua-iaurt peste.



Le punem apoi intr-o tava mai adanca in care turnam apa fierbinte in asa fel incat apa sa ajunga pana la jumatatea nivelului vaselor cu flan si le punem in cuptor pentru aprox. 45 min. Le scoatem afara, le lasam sa se raceasca si apoi le punem in frigider peste noapte.
A doua zi le rasturnam din forme dupa ce in prealabil le desprindem de pereti cu ajutorul unui cutit ascutit .




Va doresc pofta buna sa aveti!