duminică, 15 iulie 2012

Inghetata de vanilie "haute couture"


 Pentru mine...si nu numai ( mai am niste pusti care cred la fel ) inghetata este unul din lucrurile fundamentale in bucatarie. Cu toate acestea, in ceea ce  priveste inghetata eu am ramas un tip foarte traditional...ma refer acum in special la modul ei de preparare.
Ceea ce vedeti aici este o inghetata de vanilie pe care eu am numit-o "haute couture" deoarece la fel ca si in moda... este foarte important sa folosesti "stofe" de foarte buna calitate atunci cand croiesti o rochie simpla , iar daca vrei intr-adevar sa-i ridici valoarea , vei folosi si "accesorii" deosebite.
Si ca sa dezleg misterul acestei farfurii...pot sa va spun ca este vorba despre un cub de inghetata de vanilie care sta pe un "fruit skin" de zmeura, deasupra sunt doua discuri de gelatina inghetata de strugurei rosii, iar langa este presarat putin crocant de zmeura si doua frunzulite de menta.
Arata mortal nu-i asa?




Astazi va voi vorbi putin despre modul de preparare al inghetatei si al "skin-ului" zmeura , urmand ca intr-un articol viitor sa va vorbesc despre discurile de gelatina si crocant.


Il gelato...
In bucataria italiana ( de familie ) , mult inainte sa apara tot felul de arome si ingrediente concentrate care sunt folosite astazi (din pacate) la prepararea inghetatei, au existat doua moduri esentiale de a prepara inghetata. Este ceea ce italienii numesc "base per gelato": pentru inghetata cremoasa se foloseste " base per gelato alla crema" iar pentru cele de fructe " base per gelato alla frutta".
Pentru inghetata noastra de vanilie va voi povesti astazi despre " base per gelato alla crema".


Avem nevoie de:

  • 250 ml smantana dulce de frisca proaspata (32 % grasime)
  • 250 ml de lapte
  • 3 galbenusuri de oua de casa
  • 100 g. de zahar
  • 1 baton de vanilie Bourbon de cea mai buna calitate

Crestam batonul de vanilie in lungul lui ( pe mijloc ) cu varful cutitului.
Punem la fiert frisca si laptele impreuna cu batonul de vanilie. In momentul in care incep sa fiarba le luam de pe foc si scufundam 10 min. batonul de vanilie in amestec in asa fel incat sa se poata extrage aroma.
Intre timp batem galbenusurile impreuna cu zaharul pana cand vor capata o consistenta cremoasa si se vor albi la culoare.
Scoatem batonul de vanilie din amestecul de lapte si frisca. Eu il spal apoi putin sub apa calda, il las sa se usuce si il pun intr-un recipient cu zahar pana cand voi avea nevoie de el data urmatoare .
Amestecam ouale batute cu amestecul de lapte si frisca si punem totul din nou pe foc (mic), amestecand continuu pana cand consistenta incepe sa se ingroase putin (atentie insa nu trebuie sa ajunga sa clocoteasca !).
Se ia de pe foc si se lasa la racit de preferinta scufundand vasul cu inghetata in apa rece dupa aceea la frigider , dupa care o punem in congelator fara a uita ca de doua ori la interval de o ora sa scoatem inghetata si sa o amestecam energic pentru a-i da o textura cremoasa impiedicand formarea acelor de gheata.


Daca aveti in schimb masina de inghetata nu aveti nimic altceva de facut decat sa o puneti in functie si sa o lasati sa va aduca inghetata la consistenta pe care o doriti pentru a putea fi savurata !


Pentru "pielea de zmeura" nu avem nevoie decat de zmeura proaspata pe care o punem in blender si o transformam intr-o pasta omogena , dupa care urmeaza etapa cea mai grea...o intindem in strat subtire pe o hartie de copt aflata in tava de cuptor si o lasam la uscat timp indelungat la o temperatura de 60°C ...vreo 15-20 de ore pana capata o consistenta usor elastica si se despride cu usurinta de pe hartia de copt (sau veti simti in toate colturile casei miros intens de zmeura...).


Nu stiu ce parere aveti , mi-as dori sa v-o pot oferi spre degustare , este o combinatie irezistibila cu gust intes de vanilie si fructe...de aceea am ales-o sa participe la Provocarea Dulce Romanie ale carei gazde avem onoarea sa fim luna aceasta...






30 de comentarii:

  1. ce consistenta perfecta are inghetata! sa o mananci cu ochii, nu alta!
    felicitari. ca intotdeauna, sunteti extraordinari!

    codruta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumim din suflet Codruta , ma bucur ca iti place , stiu ca esti mare amatoare de inghetata, data viitoare esti invitata noastra! Tu esti extraordinara in ceea ce faci si ai reusit sa ma molipsesti si pe mine, ma tot fofilez sa nu ma apuc de maia , dar cel mai tarziu la toamna ma incumet (pana atunci poate imi iau pe langa curaj si piatra de cuptor...).
      Daiana

      Ștergere
  2. Da da , to die for! :)
    Multumesc si pentru lectia de gastronomie, tare mai imi place cand povestiti asa lucruri interesante!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noi multumim mult de tot , adevarul este ca bucataria italiana este numarul unu intre preferintele noastre , poate pentru ca am avut ocazia de nenumarate ori sa o incercam la ea acasa...sau poate pentru ca este atat de buna in simplitatea ei?

      Ștergere
  3. Arata de "covor rosu" ...pardon...piele rosie!

    RăspundețiȘtergere
  4. arata senzational!felicitari! :)
    o saptamana minunata sa aveti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim mult de tot, o saptamana frumoasa si racoroasa si tie!

      Ștergere
  5. Minunat! Felicitari pentru poze, si mii de multumiri pentru reteta de inghetata - arata exemplar!!!
    O dovada in plus (daca mai era nevoie) ca din ingrediente simple, naturale, putem obtine preparate exceptionale!
    Hugs & kisses! :^*
    Andra

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim din suflet! Cu cea mai mare placere, dar sa stii ca exista si un mare dezavantaj al retetei , daca te obisnuiesti cu gustul ei nu vei mai putea accepta cu aceeasi placere nici un alt fel de inghetata, nici macar pe cea din gelateriile italiene...
      Suntem tare curiosi care va fi parerea ta dupa ce o vei incerca!
      Te pupam si te imbratisam!
      Daiana

      Ștergere
  6. Răspunsuri
    1. Ma bucur, este si preferata noastra intre sortimentele de inghetata!
      O noapte senina!

      Ștergere
  7. Mireasa colectiei haute-couture !! Iar " pielea de zmeura " este senzationala ! In acelasi nivel ! Intrebari : 15-20 ore in cuptorul care functioneaza ? pentru cuptoarele numerotate 1-8 cam cit inseamna 60 grade ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim mult de tot, ce frumos spus! Aspectul ca si aspectul dar gustul "pielii de zmeura" este senzational, fara exagerari!
      Din pacate se tine atat in cuptorul care functioneaza...si sa vezi cum miroase dupa...la urmatoarele folosiri il tot verificam pentru ca aveam permanent senzatia ca se arde ceva innauntru!
      Greu de spus care este corespondenta gradelor cu numerotarea cuptorului tau, dar exista 2 posibilitati, prima ar fi sa-ti cumperi un termometru pentru cuptor cu care sa afli aceasta corespondenta, ma gandesc importanta pentru orice fel de reteta la cuptor sau a doua sa adopti metoda "pe incercate" punand cuptorul intai la 1 si daca observi ca e prea putin sa maresti la 2 (la noi spre exemplu temperatura cea mai mica este de 40°C, dar la majoritatea cuptoarelor este 60°C)
      Spor la treaba si da-ne de veste ce ai reusit sa faci!

      Ștergere
  8. Dumnezeule , arata senzational !!!!! Nici nu mai stiu ce sa spun , sincer , ma gandesc acum ca imaginatia si pasiunea fac ca totul sa iasa perfect !!! Un desert perfect si plin de savoare !!! Felicitari !!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim mult, mult, mult!Ca de obicei , la asa o cascada de complimente , am ramas fara replica !
      Combinatia dintre inghetata de vanilie si zmeura am preluat-o de la austrieci/nemti care pun peste inghetata rece , zmeura incalzita tare si rezulta "heisse Liebe" , adica in traducere dragoste fierbinte , iar de acolo pana la ceea ce a rezultat nu a mai fost decat un pas...

      Ștergere
  9. Arata super mortat si ceva pe deasupra. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim mult de tot ! Iti recomand sa incerci sa faci reteta ( urmeaza sa postez si retetele celorlaltor doua "accesorii" ) vei fi surprins nu numai de intensitatea aromelor dar mai ales de combinatia surprinzatoare a consistentelor!

      Ștergere
  10. Fantastic, meritati toate felicitarile! :)
    BRAVO!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim din suflet pentru atatea cuvinte frumoase, esti foarte draguta, te mai asteptam cu drag pe la noi!

      Ștergere
  11. Recunosc, nu am reusit sa fac o inghetata de o asemenea consistenta...Felicitarile mele!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu este nici o problema , pentru toate exista un inceput , asa ca asteptam cu mare nerabdare sa ne povestesti cum a fost!
      Multumim mult de tot!

      Ștergere
  12. Felicitari, Cosmin, ai reusit sa ma faci invidios! :)) Ai ridicat mult stacheta cu reteta asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc din suflet , cineva spunea ca "invidia este cea mai sincera forma de admiratie" , dar nu asta a fost intetia mea ! Cred ca trebuie sa fim in permanenta competitie cu propria persoana , sa incercam permanent sa ne autodepasim si sa dam frau liber imaginatiei, iar rezultatele nu vor intarzia sa apara...

      Ștergere
  13. Buna,

    Arata fabulos. Pare a fi un desert de la un restaurant de clasa.
    Eu vreau sa respect intocmai reteta dar nu am inteles ceva. Ai scris ca tb sa fierbem smantana si laptele impreuna cu batonul de vanilie, le luam de pe foc si apoi scufundam bat de vanilie 10 min. ?? Dar batonul de van nu e deja in amestecul de lichide?
    Batonul de van folosit nu ramane fara seminte? Cum se poate refolosi? Pp ca intensitatea aromei nu mai este aceeasi.
    Bat de van de bourbon de cea mai buna calitate - e posibil o recomandare?
    In ceea ce priveste smantana pt frisca, exista in comert smantana pt frisca si smantana lichida 32% (pe care nu scrie smantana pt frisca). Oricare e buna?
    Eu sunt mai la inceput si de aceea pun astfel de intrebari.

    Dc doriti sa nu va mai intreb asa ceva, va rog sa-mi comunicati.
    Multumesc.
    Elena.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar, bastonul de vanilie se pune de la inceput in amestecul de frisca si lapte si apoi se lasa inca cel putin 10 minute dupa ce luam amestecul de pe foc. Eu personal, dupa ce scot afara bastonul de vanilie il spal usor cu apa calda, il las sa se usuce si apoi il pun in vasul in care tin zaharul brun. Intr-adevar daca il refolosesti nu mai are aceeasi aroma... insa si daca esti in "pana" de vanilie ( in special la creme sau inghetata unde se fierb ) poti sa folosesti doua asemenea bastonase in loc de unul proaspat si rezultatul este multumitor.
      In ceea ce priveste smantana...eu folosesc doar smantana de frisca si nu smantana dulce de gatit.
      In ceea ce priveste intrebarile...va raspund cu cea mai mare placere ...:)

      Ștergere
  14. Multumesc. Voi cumpara si eu smantana pe care sa scrie pt frisca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu cea mai mare placere oricand, va asteptam cu impresii dupa ce incercati reteta!
      O zi frumoasa!

      Ștergere