duminică, 10 mai 2015

Knekkebrod sau Knäckebrot


Nici nu mi-as fi imaginat atunci cand am acceptat provocarea Oanei si Dianei (Savori urbane) de a participa la aceasta calatorie culinara in jurul lumii alaturi de prieteni dragi, bloggeri culinari, ca voi ajunge sa testez retete, care au lasat amintiri atat de vii in memoria mea, desi apartin unor perioade de mult trecute...
Imi amintesc ca am descoperit aceasta varianta de paine norvegiana pentru prima data in Germania anilor '90 , era la mare moda la vremea respectiva fiind in calorii, bogata in vitamine, destul de gustoasa si cu o consistenta care parca te invita sa nu te mai opresti din rontait...

Dupa ani buni a aparut si la noi, insa pentru mine isi pierduse parca farmecul initial...farmec pe care l-am regasit acum, in momentul in care am scos din cuptor aceste mici minuni pline de savoare, care se deosebesc de cele fabricate industrial, asa cum se deosebeste orice lucru artizanal, facut in casa, din ingrediente de cea mai buna calitate, de ceva facut in serie, pentru consumul in masa...



Ideea acestei excursii culinare ma incanta din ce in ce mai tare, de aceea si luna aceasta vom trimite cu cea mai mare placere Teodorei Rogobete, pe blogul careia puteti gasi intreaga galerie de retete nordice, cea de-a doua reteta de paine, de data aceasta o paine cu faina de secara, tarate si foarte multe seminte, atat de multe incat Ian cand a vazut castronul pregatit pe cantar pentru amestecare, mi-a spus usor ironic: "nu crezi ca ai cam exagerat?"

Sincer ma gandeam si eu ca probabil am cam exagerat, desi am avut ca si sursa de inspiratie un blog norvegian foarte frumos, Arctic Grub, unde puteti gasi si reteta originala, pentru ca eu am modificat-o pe alocuri...

Ingrediente:
  • 225 g. fulgi bio de ovaz 
  • 225 g. faina de secara integrala bio Terra Natura
  • 150 g. seminte bio de floarea soarelui
  • 225 g. tarate bio de grau Terra Natura
  • 225 g, seminte bio de susan
  • 100 g. seminte bio de in
  • 150 g. seminte bio de dovleac (maruntite putin)
  • 700 g. apa
  • 10 g. sare
  • 1 lingurita sirop bio de artar
Reteta este una extrem de simpla, iar rezultatul este garantat, painea are o consistenta crocanta si elastica in acelasi timp, iar gustul este unul de care cu greu te poti desparti...

Deci:

Amestecam apa cu sarea si siropul de artar, iar intr-un alt bol amestecam semintele cu faina , fulgii si taratele si turnam amestecul lichid peste, omogenizand bine de tot si lasam 10 minute la hidratat.

Intindem continutul cu o spatula in 3 tavi tapetate cu hartie de copt, cu multa grija, astfel incat stratul sa fie aproximativ de aceeasi grosime si sa nu apara goluri sau franjurari si le introducem simultan in cuptorul incins la 150°C.

Dupa 10 min., scoatem tavile din cuptor si taiem dreptunghiuri cu cutitul de pizza, dupa care le repunem in cuptor inca 20 de min. in aceeasi pozitie si inca 30-40 de min. intorcand tavile.

Dupa ce se racesc, se depoziteaza in cutii bine inchise si...se ascund bine de tot pentru ca va fi foarte greu sa rezistati pana se goleste cutia!

PS: Ian, dupa ce le-a gustat mi-a comunicat ca isi retrage remarca initiala...
PPS: data viitoare incerc o varianta si cu putina maia in compozitie.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu